Deputat PSD, atac acid la premierul desemnat: Arogant şi fără majoritate. Depunerea mandatului este un gest prea demn

Deputatul PSD Marius Budăi l-a atacat dur pe noul premier desemnat Siegfried Mureşan pe care-l califică drept „arogant şi fără majoritate”, afirmând că „dacă ar exista un minim simţ al realităţii, mandatul ar fi fost depus deja”.
„Marea Bătălie pe…nimic, sau cum se împart funcţiile într-un Guvern care nu există!”, este titlul mesajului transmis de Budăi, vineri, într-o postare pe Facebook, în care critică atât Guvernul Bolojan dar mai cu seamă programul de guvernare şi demersurile pentru formarea noului Guvern condus de Siegfried Mureşan.
„România trăieşte momente de un sublim umor negru. După ce guvernarea Bolojan ne-a adus premiul de aur la inflaţie în Europa şi a reuşit performanţa de a transforma economia într-un şantier abandonat, fosta şi viitoarea (în visele lor) coaliţie ne oferă un spectacol de zile mari. Domnul Mureşan a trecut rapid de perioada de răgaz şi după ce ne-a ţinut cu sufletul la gură de emoţie, ne-a făcut marea onoare să ne informeze, pe Facebook - evident, că, după îndelungi gândiri şi răzgândiri, acceptă să ne fie prim-ministru desemnat. Mulţumim! Şi a trecut rapid 'la treabă'. Promptul de Guvernare: AI-ul a scris, noi doar semnăm! De ce să ai viziune, măsuri concrete sau economişti când ai acces la ChatGPT?”, a scris deputatul PSD.
În opinia social-democratului, programul de guvernare al Guvernului Mureşan este „încropit la repezeală” generat prin inteligenţa artificială:
„Pare rezultatul unui prompt scris pe genunchi între două negocieri de ministere: 'Generează-mi un program de ţară din vorbe goale, să sune bine şi să nu ne oblige la nimic'”, a punctat Budăi.
„Aşa am ajuns la celebra formulă magică: 'dacă situaţia o permite'. Vreţi salarii mai mari? Dacă situaţia o permite. Vreţi inflaţie sub 10%? Dacă situaţia o permite. Vreţi ca economia să nu mai cadă în prăpastie? Ne pare rău, AI-ul n-a generat codul pentru asta”, a adăugat deputatul.
Siegfried Mureşan a fost desemnat premier de preşedintele Nicuşor Dan după consultările cu partidele parlamentare, iar ulterior a anunţat că acceptă mandatul. Acesta este susţinut de PNL, USR şi UDMR şi a spus că va discuta şi cu celelalte formaţiuni pentru obţinerea voturilor necesare în Parlament.
Deputatul PSD îl atacă pe Mureşan folosind replici acide: „Arogant şi fără majoritate, dar într-o demonstraţie de forţă politică fără egal, premierul desemnat a decis că este mult prea important pentru a merge la discuţii cu cel mai mare partid parlamentar. De ce să ceri voturi când poţi să le pretinzi din oficiu? De ce să prezinti o viziune când poţi să trimiţi o notificare? Iar viziunea, atunci când există, este fascinantă: continuarea 'succeselor' lui Bolojan. Adică exact reţeta care a închis firme, a trimis zeci de mii de oameni în şomaj şi a transformat coşul de cumpărături într-un produs de lux.
Însă, cel mai spectaculos episod rămâne împărţirea ministerelor. Este un spectacol aproape mistic să-i vezi bătându-se cu înverşunare pe scaunele unui cabinet mort înainte de a se fi născut. Se negociază portofolii, se împart funcţii, se trag sfori - totul pentru un Guvern care există doar în imaginaţia dumnealor. Dacă ar exista un minim simţ al realităţii sau un strop de respect pentru cetăţenii care suportă decontul acestei crize, mandatul ar fi fost depus deja. Dar într-o lume paralelă unde recesiunea este triumf şi aroganţa este strategie, depunerea mandatului este un gest prea demn”, a scris Marius Budăi pe pagina sa de Facebook.