Preşedinta interimară a Venezuelei promite organizarea de alegeri

Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunţat miercuri organizarea de alegeri şi schimbări politice în ţară.
“În Venezuela vor avea loc alegeri”, a declarat Rodriguez în timpul unui discurs susţinut la Adunarea Generală a ONU, la New York.
Ea a spus că guvernul a început negocieri cu anumite grupări ale opoziţiei, menite să creeze condiţii egale pentru toate părţile, potrivit dpa.
Rodriguez a subliniat că alegerile, în sine, nu sunt suficiente pentru a măsura nivelul democraţiei şi că este esenţială calitatea competiţiei politice care le precede, adăugând că alegerile ar trebui să ofere o soluţie şi nu să genereze noi conflicte ireconciliabile.
Ea a spus că Venezuela a început o tranziţie democratică menită să asigure renaşterea ţării, descriind-o drept “un proces ordonat, instituţional şi verificabil, pentru a construi o ţară mai liberă pentru toţi, mai prosperă şi mai împăcată cu ea însăşi”.
De asemenea, ea a anunţat reforme ale sistemului judiciar şi condiţii egale pentru toate forţele politice.
Rodriguez nu a precizat data alegerilor, spunând că poporul venezuelean va stabili momentul potrivit şi că instituţiile statului sunt pregătite să garanteze un proces incluziv şi transparent.
Ea i-a mulţumit, de asemenea, preşedintelui american Donald Trump şi administraţiei sale pentru disponibilitatea de a relua relaţiile diplomatice şi cooperarea cu Venezuela.
“Astăzi lucrăm cu seriozitate, prin dialog, pentru a ne rezolva diferenţele”, a declarat Rodriguez, menţionând energia, securitatea, combaterea criminalităţii transnaţionale şi cooperarea economică drept domenii în care cele două ţări pot colabora.
Rodriguez şi Trump s-au întâlnit personal pentru prima dată marţi, în marja Adunării Generale a ONU. Întâlnirea s-a desfăşurat cu uşile închise.
Apropierea dintre cele două ţări survine după ce SUA l-a capturat pe liderul venezuelean Nicolas Maduro, la începutul acestui an. Rodriguez, care fusese vicepreşedinta acestuia, a preluat ulterior funcţia de preşedintă interimară.
De atunci, Caracas şi Washington şi-au extins cooperarea, în special în sectorul petrolier.