Avioane de vânătoare americane interceptează aeronave în apropierea clubului de golf al lui Trump din New Jersey

Avioane de vânătoare americane au interceptat două aeronave care au pătruns într-o zonă cu restricţii temporare de zbor instituită în jurul clubului de golf al preşedintelui Donald Trump din Bedminster, statul New Jersey, potrivit relatărilor presei americane şi armatei.
Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD) a confirmat că avioane de vânătoare F-16 au interceptat duminică aeronavele şi le-au escortat în siguranţă în afara spaţiului aerian cu acces restricţionat, relatează dpa.
Fox News şi The New York Post au relatat că aeronavele au fost interceptate în apropierea clubului de golf al lui Trump, unde preşedintele şi-a petrecut weekendul.
Armata americană nu a precizat câte avioane de vânătoare au fost implicate şi nici nu a oferit detalii suplimentare despre aeronavele care au încălcat restricţiile.
Restricţiile temporare de zbor sunt instituite în mod obişnuit în jurul locurilor în care se află preşedinţii americani, din motive de securitate.
Astfel de încălcări au loc ocazional şi implică adesea aeronave de mici dimensiuni.
NORAD le-a recomandat piloţilor să verifice restricţiile aplicabile spaţiului aerian înaintea fiecărui zbor.