Ţânţarii nu sunt doar enervanţi, ci şi periculoşi: ucid sute de mii de oameni în fiecare an. Combaterea lor devine tot mai dificilă

Potrivit OMS, ţânţarii sunt responsabili pentru aproximativ 700.000 de decese umane în fiecare an. Majoritatea sunt provocate de malarie, o boală transmisă de aceste insecte. Ţânţarii trăiesc în aproape toate regiunile lumii, cu excepţia Antarcticii. În ultima perioadă, însă, insectele caracteristice regiunilor tropicale migrează tot mai mult spre nord.

Un exemplu este ţânţarul febrei galbene (Aedes aegypti), vector al mai multor boli grave. Însă oamenii de ştiinţă sunt preocupaţi nu doar de extinderea arealului acestor insecte, ci şi de rezistenţa tot mai mare a ţânţarilor la insecticide.

Un studiu pe această temă a fost publicat în iulie de cercetători de la Universitatea din Delhi. Aceştia au analizat rezistenţa ţânţarilor Aedes aegypti la insecticidul alfa-cipermetrin şi au identificat primele semne ale dezvoltării rezistenţei.

De ce sunt periculoşi ţânţarii?

În primul rând, din cauza riscului de infectare cu malarie. Boala este transmisă de ţânţarii malarici, adică de reprezentanţii genului Anopheles. Dar aceasta nu este singura boală periculoasă pe care o răspândesc aceştia şi rudele lor, chiar dacă este cea mai mortală.

Insectele din genul Aedes, ale căror mecanisme de rezistenţă au fost studiate de cercetătorii de la Universitatea din Delhi, sunt şi ele periculoase.

Ele transmit virusurile Zika, dengue şi febrei galbene.

De asemenea, pot răspândi boli neurologice din categoria encefalitelor, precum virusul encefalitei japoneze şi virusul West Nile. Totuşi, principalii vectori şi responsabili pentru focarele acestor virusuri rămân aşa-numiţii ţânţari adevăraţi, reprezentanţi ai genului Culex. Aceste boli sunt asimptomatice în majoritatea cazurilor, dar la persoanele vulnerabile, în special la vârstnici, pot provoca complicaţii grave, afectarea creierului şi chiar moartea.

În plus, Aedes transmit virusul chikungunya, care provoacă artralgii şi artrită — dureri cronice ale articulaţiilor ce pot persista ani de zile.

Cum sunt combătuţi ţânţarii?

OMS recomandă folosirea unui set de măsuri pentru prevenirea infectării. Printre acestea se numără instalarea plaselor de ţânţari în locuinţe, aplicarea de repelente pe zonele expuse ale corpului şi eliminarea acumulărilor de apă stătătoare pentru a împiedica reproducerea insectelor.

Desigur, sunt utilizate şi insecticide. OMS recomandă folosirea acestora atât împotriva ţânţarilor adulţi, cât şi împotriva larvelor şi ouălor.

Cea mai populară clasă de insecticide împotriva ţânţarilor este reprezentată de piretroizi. Aceste insecticide neurotoxice sintetice provoacă paralizia insectelor. OMS le recomandă datorită siguranţei lor relative pentru alte organisme. Piretroizii sunt utilizaţi în numeroase sprayuri, creme şi tablete pentru aparatele de fumigaţie. Unul dintre cei mai cunoscuţi este cipermetrinul şi derivaţii săi.

Un alt grup, aproape complet abandonat în prezent, îl reprezintă insecticidele organoclorurate, din care face parte DDT. Acestea sunt foarte toxice şi pot fi nocive atât pentru oameni, cât şi pentru mediu. Cu toate acestea, OMS păstrează deocamdată recomandarea privind utilizarea DDT pentru combaterea malariei.

Cum se apără ţânţarii de insecticide?

În organismul lor există mai multe enzime capabile să descompună piretroizii. Sunt proteine care, în mod normal, îndeplinesc cu totul alte funcţii. Atunci când intră însă în contact cu piretroizii, ele pot rupe una dintre legăturile chimice — legătura esterică — existente în structura acestor substanţe.

În urma acestui proces, insecta devine rezistentă la doze mai mari de insecticid.

Cercetătorii din Delhi au studiat cinci enzime principale capabile, în principiu, să descompună cipermetrinul şi au urmărit modificarea nivelului acestora în organismul ţânţarilor după expunerea la substanţă.

Într-o serie de experimente biochimice obişnuite şi prin metode de andocare moleculară, cercetătorii au demonstrat că activitatea uneia dintre principalele enzime creşte de 21 de ori după contactul cu substanţa.

Cu alte cuvinte, organismul insectelor nu doar combate insecticidul, ci reacţionează şi la prezenţa toxinei. Acest lucru creează condiţii favorabile dezvoltării rezistenţei ţânţarilor la cipermetrin.

După cum notează autorii studiului, mecanismul începe să funcţioneze mai puţin eficient atunci când doza de insecticid este crescută, fenomen pe care cercetătorii îl asociază cu epuizarea enzimelor responsabile de detoxifiere. La ţânţarii care supravieţuiesc, eficienţa mecanismului de protecţie împotriva toxinelor scade.

Toate acestea au fost descoperite abia acum?

Nu. Rezistenţa ţânţarilor la cipermetrin şi la alte insecticide este cunoscută de mult timp.

Încă din 2007, un grup de cercetători cubanezi a identificat rezistenţa insectelor la anumite substanţe, atât la larve, cât şi la adulţi. Studiul a inclus populaţii de ţânţari din şase ţări: Cuba, Jamaica, Panama, Nicaragua, Peru şi Venezuela.

În 2013, un grup de cercetători din Mexic a testat ţânţarii din statul Veracruz în raport cu opt piretroizi, inclusiv alfa-cipermetrinul, şi a identificat rezistenţă la aproape toate substanţele testate.

Într-un alt studiu, cercetători de la Universitatea Bahauddin Zakariya din Pakistan au reuşit să obţină în laborator o populaţie de Aedes aegypti de 11 ori mai rezistentă la cipermetrin. Totuşi, efectul s-a redus după încetarea selecţiei.

În sudul Ecuadorului, în cazul ţânţarilor din acest gen, utilizarea alfa-cipermetrinului a dus la o mortalitate de doar 80%, ceea ce înseamnă că 20% dintre insecte au fost capabile să supravieţuiască dozei standard de insecticid, potrivit site-ului de ştiri Meduza.

Ce se poate face dacă rezistenţa ţânţarilor la insecticide continuă să crească?

Cercetătorii de la Universitatea din Delhi notează în studiul lor că, din cauza că problema principală este mecanismul enzimatic de protecţie, acesta poate fi ocolit prin utilizarea unor substanţe active suplimentare.

Astfel, împreună cu piretroizii este folosit frecvent piperonil butoxidul — un inhibitor al enzimelor care pot descompune piretroizii în organismul insectelor.

De exemplu, OMS recomandă tratarea plaselor de ţânţari cu un amestec care conţine atât un insecticid piretroid, cât şi piperonil butoxid. Acest lucru este deosebit de important în regiunile în care există dovezi că ţânţarii au dezvoltat rezistenţă la piretroizi.

Ţânţarii periculoşi trăiesc doar în Africa tropicală şi în alte regiuni îndepărtate?

Africa, Asia de Sud şi America Latină sunt principalele regiuni în care ţânţarii Aedes sunt activi pe tot parcursul anului. Din punct de vedere istoric, însă, aceştia sunt capabili să migreze pe distanţe mari.

De exemplu, analiza ADN-ului mitocondrial realizată de cercetători francezi a arătat că ţânţarii au ajuns în Lumea Nouă în urma comerţului cu sclavi.

Schimbările climatice globale determină apariţia acestor insecte în regiuni situate tot mai la nord. În 2016, ţânţarul Aedes aegypti a fost identificat la Washington. În 2023, ţânţarul-tigru asiatic, vector al febrei dengue, a fost observat la Paris.

În acest caz, insecta nu a adus boala dintr-o altă regiune, ci s-a infectat de la o persoană care contractase virusul în urma unei călătorii.

Spre deosebire de febra galbenă, pentru care există de mult timp un vaccin, dezvoltarea vaccinurilor împotriva febrei dengue continuă. Unul dintre vaccinurile menţionate este TAK-3, care se află în faza finală a testării şi ar putea fi introdus în curând în producţia de masă. Alte vaccinuri potenţiale se află încă în faza studiilor clinice.

În 2025, Centrul pentru Boli Infecţioase Emergente al Universităţii din Boston a identificat îmbunătăţirea condiţiilor favorabile ţânţarilor, cauzată de schimbările climatice, drept o cauză şi un posibil factor de risc pentru viitoare focare de boli.

Potrivit raportului său, anul trecut, 1.112 persoane din Europa au fost infectate cu virusul West Nile, dintre care 97 au murit. Acest număr este cu 47% mai mare decât media din cei 10 ani anteriori.

În plus, virusul a apărut pentru prima dată în regiuni europene în care nu fusese identificat anterior, precum Belgia şi Ţările de Jos. Deocamdată, însă, virusul a fost găsit acolo doar la gazde intermediare — păsări şi cai.

Posibila apariţie a ţânţarilor din genul Aedes în regiuni noi a fost analizată de o echipă de cercetători de la Universitatea din Florida într-un studiu din 2019.

Folosind modele ale schimbărilor de temperatură, autorii au estimat extinderea arealului Aedes până în 2050 şi 2080. Potrivit rezultatelor, ţânţarii vor începe să apară mai frecvent în Europa chiar în viitorul apropiat, ceea ce, în opinia cercetătorilor, reprezintă un risc pentru sănătatea publică.

Şi în zona centrală a Rusiei este de aşteptat o creştere a activităţii lor. Totuşi, doar pentru o perioadă de trei-patru luni; un climat mai favorabil pentru Aedes se va forma în regiunile sudice.

Ce se va întâmpla dacă insecticidele nu vor mai funcţiona împotriva lor?

Sunt dezvoltate şi alte metode de combatere a insectelor — de la creşterea unor ţânţari modificaţi genetic şi nepericuloşi până la utilizarea unor bacterii care împiedică răspândirea virusurilor în interiorul ţânţarului.

OMS recomandă, de asemenea, sterilizarea. Este una dintre cele mai vechi metode, utilizată frecvent în agricultură împotriva diferitelor insecte nedorite.

Eliberarea unui număr mare de masculi sterili face ca împerecherea cu aceştia să nu producă urmaşi, ceea ce duce în cele din urmă la reducerea semnificativă a populaţiei.

Compania britanică de biotehnologie Oxitec a reuşit să creeze ţânţari Aedes aegypti ale căror femele mor în stadiul larvar. Astfel, acestea nu ajung la stadiul în care pot înţepa oamenii — lucru pe care îl pot face doar femelele.

O altă metodă constă în introducerea în populaţia de ţânţari a unor exemplare infectate cu bacteria Wolbachia. Această bacterie trăieşte în numeroase insecte şi se transmite în timpul depunerii ouălor. Ea împiedică răspândirea febrei dengue şi a altor virusuri în organismul ţânţarului.

Un experiment desfăşurat în Indonezia, în cadrul căruia a fost introdusă o populaţie de ţânţari infectaţi cu Wolbachia, a permis reducerea cu 77% a cazurilor de infectare cu febră dengue.

Există şi metode mai agresive de combatere. În 1976, în deşertul Negev din Israel, a fost descoperită bacteria Bacillus thuringiensis israelensis, care distruge larvele ţânţarilor şi ale anumitor muşte din apa stătătoare. În acelaşi timp, bacteria nu este toxică pentru oameni şi alte organisme. Uneori, aceste bacterii sunt utilizate ca alternativă la insecticidele sintetice.

În iulie 2026, startupul francez Tornyol a anunţat dezvoltarea unei mini-drone autonome capabile să distrugă insectele. Drona este echipată cu un sonar cu ultrasunete care identifică ţânţarii pe baza semnăturii caracteristice a ecoului produs de aripile lor. Acest lucru permite diferenţierea lor de albine, muşte şi alte insecte.

Potrivit dezvoltatorilor, drona va costa 1.100 de dolari sau 50 de dolari pe lună printr-un abonament. Deocamdată, însă, nu există informaţii privind eficienţa acestei metode.