Turcia a restricţionat parţial trecerea prin Dardanele din cauza atacurilor asupra navelor din Marea Neagră

Autorităţile turce au început să restricţioneze traficul navelor comerciale prin Strâmtoarea Dardanele către Marea Neagră, au declarat pentru Bloomberg surse familiarizate cu situaţia, care au solicitat anonimatul.
Măsurile au fost adoptate pe fondul intensificării atacurilor ruseşti şi ucrainene asupra navelor civile din bazinul Mării Negre, relatează The Moscow Times.
Potrivit surselor, Direcţia Generală pentru Siguranţa de Coastă, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor din Turcia, a informat mai multe nave care se îndreptau spre Novorossiisk că, în prezent, nu emite autorizaţii de tranzit pentru astfel de curse sau că are nevoie de mai mult timp pentru a analiza cererile de trecere prin strâmtoare.
Autorităţile turce nu au oferit nicio explicaţie pentru această măsură, care limitează de facto fluxul navelor care se îndreaptă spre Marea Neagră, notează sursele.
Conform surselor citate, unor nave li s-a comunicat că restricţia se aplică şi transporturilor cu destinaţia Ucraina.
Kievul a declarat anterior că atacurile ruseşti asupra porturilor şi navelor comerciale din regiunea Odesa au blocat practic navigaţia în zona ucraineană a Mării Negre, prin care este transportată cea mai mare parte a exporturilor de cereale ale ţării.
În acelaşi timp, marii operatori de transport au început să îşi limiteze activitatea navelor comerciale în Marea Neagră, iar costurile de transport maritim au crescut de câteva ori.
Numai marţea trecută, două nave asociate Turciei au fost atacate în Marea Neagră, printre acestea numărându-se vrachierul Nadezhda, care se deplasa din portul turc Samsun către Novorossiisk, transportând legume şi fructe.
Mai mulţi membri ai echipajului au fost răniţi.
Ministerul turc de Externe a cerut oficial „tuturor părţilor interesate”, în special Rusiei şi Ucrainei, „să ia de urgenţă măsuri concrete pentru asigurarea siguranţei navigaţiei în Marea Neagră”.
Posibile consecinţe asupra comerţului mondial
Măsurile adoptate de Turcia, notează Bloomberg, ar putea crea noi dificultăţi pentru comerţul mondial, într-un moment în care livrările de petrol sunt deja grav perturbate de războiul din Iran şi de reducerea volumului transporturilor prin Strâmtoarea Hormuz.
Intensificarea atacurilor ruseşti şi ucrainene afectează, de asemenea, transportul cerealelor din regiunea Mării Negre, ceea ce a contribuit deja la creşterea preţurilor mondiale la grâu în luna iulie, până la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.