Fetiţă într-o maşină electrică ghidată de tată printre maşini în centrul Capitalei

Foto
Loredana Diacu
12.08.2026
Foto
Loredana Diacu
12.08.2026

În Bucureşti, un tată a fost filmat pe Calea Victoriei în timp ce îşi ghida fiica, aflată într-o maşină electrică de jucărie, direct pe carosabil, printre autoturisme, scrie Observator News.

Poliţiştii din Bucureşti s-au autosesizat după apariţia imaginilor în care un bărbat este surprins în timp ce conduce o fetiţă într-o maşină electrică de jucărie, pe şosea, printre maşini.

Scenele au fost filmate pe Calea Victoriei, una dintre principalele artere ale Capitalei. În imagini se observă cum fetiţa se află la volanul maşinii de jucărie, iar bărbatul o ghidează din spate. La un moment dat, acesta taie calea unui autoturism şi continuă deplasarea în faţa maşinilor parcate şi a celor oprite la semafor.

Ulterior, bărbatul traversează intersecţia împreună cu fetiţa şi continuă deplasarea tot pe carosabil. Poliţiştii încearcă acum să îl identifice, iar acesta riscă o amendă de până la 650 de lei.

Scene şocante au fost filmate şi în Ilfov. 10 copii au fost înghesuiţi într-un autoturism de către angajata unui after-school, iar, pentru a face loc tuturor, femeia ar fi pus unii dintre copii în portbagaj.

Femeia a fost identificată de poliţişti şi a fost sancţionată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos