FSB propune desfiinţarea graniţelor administrative cu teritoriile ucrainene ocupate

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a propus eliminarea zonelor de frontieră din regiunile Rostov şi Voronej, care se învecinează cu teritoriile ucrainene ocupate şi revendicate de Rusia drept “Republicile Populare” Doneţk şi Lugansk.
De asemenea, FSB propune desfiinţarea zonei de frontieră dintre Crimeea şi partea ocupată a regiunii Herson, potrivit proiectelor de ordine publicate de autorităţile ruse, relatează The Moscow Times.
Motivaţia oficială este legată de “includerea în componenţa Federaţiei Ruse” a regiunilor Doneţk, Lugansk şi Herson, proclamată de Moscova în toamna lui 2022, precum şi de faptul că, potrivit documentelor, frontierele acestor regiuni ar constitui acum “frontieră de stat adiacentă teritoriului unui stat străin”.
Controlul de frontieră ar fi mutat la exterior
În Crimeea anexată, zona de frontieră ar urma sa fie păstrată doar în cazul unor “insule din Marea Neagră” pe care Rusia le consideră parte a teritoriului său.
Locurile şi orele de acces în această zonă ar urma sa fie stabilite de direcţia regională a FSB din Crimeea, care ar instala şi indicatoare de avertizare.
Până acum, accesul din regiunile Rostov şi Voronej către teritoriile ucrainene ocupate era supus unui regim special de frontieră, cu restricţii şi controale stricte din partea forţelor de securitate.
Prin noile reguli, Moscova intenţionează să mute regimul de frontieră şi controlul accesului către limitele externe ale teritoriilor ucrainene ocupate, în locul graniţelor dintre acestea şi regiunile ruseşti.
În prezent, între regiunea Rostov şi teritoriile ocupate Doneţk şi Lugansk există mai multe puncte de trecere, inclusiv punctul rutier internaţional Gukovo, în direcţia frontierei cu regiunea Lugansk, precum şi punctele Izvarino şi Uspenka.
Controlul vamal fusese deja eliminat
Potrivit RBC, controlul vamal nu mai este efectuat la frontierele dintre teritoriile revendicate de Rusia drept Doneţk şi Lugansk şi regiunile ruseşti.
Documentele administraţiei vamale din sudul Rusiei menţionează, de asemenea, încetarea controlului vamal pentru transporturile de mărfuri între aceste teritorii şi regiunea Rostov şi Crimeea.
Prin noile proiecte de ordine, FSB intenţionează să abroge reglementările anterioare privind zonele de frontieră din regiunile Rostov şi Voronej — ordine emise în 2018 şi 2020 — precum şi ordinul din 2014 referitor la Crimeea.
Măsura reflectă încercarea Moscovei de a trata administrativ teritoriile ucrainene ocupate ca şi cum ar face parte din Rusia. Acest statut nu este recunoscut de Ucraina şi de majoritatea comunităţii internaţionale.
Desfiinţarea zonelor de frontieră dintre regiunile ruse şi teritoriile ocupate nu înseamnă însă că Rusia renunţă la controalele de securitate: acestea ar urma sa fie concentrate la noile “frontiere externe” ale teritoriilor pe care Moscova le revendică.