Groenlanda obligă o companie petrolieră americană cu legături cu Trump să amâne forajele

Autorităţile din Groenlanda au obligat o companie petrolieră americană cu legături cu Donald Trump să amâne forarea unor puţuri în teritoriul arctic, sfidând afirmaţiile emisarului preşedintelui SUA potrivit cărora americanii ar putea extrage petrol de aici chiar de anul viitor.
Pe fondul ameninţărilor imperialiste ale lui Trump, tensiunile au crescut pe coasta de est a Groenlandei după ce compania petrolieră a adus echipamente de foraj la ţărm în luna iulie fără permisiune, fapt care a determinat guvernul să emită un „avertisment ferm”, potrivit The Guardian.
Cu doar o săptămână înainte ca Greenland Energy să intenţioneze să foreze primele puţuri în tundră, guvernul a declarat joi: „Procesul de reglementare necesar nu poate fi finalizat şi, prin urmare, aprobările necesare nu pot fi obţinute înainte de începerea planificată a forajului.”
Guvernul a precizat că, în timpul discuţiilor, oficialii groenlandezi şi-au exprimat îngrijorarea că termenul este prea scurt pentru evaluarea impactului asupra mediului şi asupra comunităţilor locale.
Autorităţile vor trebui să decidă dacă autorizează forajele într-o zonă umedă protejată, care adăposteşte păsări rare şi boi moscaţi, de care depind vânătorii locali. În cel mai bun caz, forajele ar putea începe acum in iarna anului 2027, au declarat guvernul şi compania.
Este un termen foarte îndepărtat faţă de previziunea făcută chiar în luna mai de Jeff Landry, guvernatorul de extremă dreapta al statului Louisiana, pe care Trump l-a numit emisarul său pentru Groenlanda. După o vizită acolo, Landry a afirmat că petrolul despre care se presupune că se află sub Groenlanda ar putea contribui la rezolvarea crizei energetice provocate de atacul SUA asupra Iranului.
Landry, al cărui obiectiv declarat este „să facă Groenlanda parte din SUA”, a spus: „Am putea avea acei barili de petrol în producţie în aproximativ 10 luni.”
Robert Price, directorul executiv al Greenland Energy, care susţine că sub îndepărtata regiune Jameson Land s-ar putea afla petrol în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, a declarat: „Greenland Energy rămâne angajată să îşi dezvolte în mod responsabil programul de explorare petrolieră, în conformitate cu procesul de reglementare din Groenlanda şi cu respectarea deplină a autorităţilor groenlandeze.”
Price a adăugat: „Vom folosi această perioadă pentru a ne îmbunătăţi planurile şi pentru a consolida relaţiile cu comunităţile locale, partenerii strategici şi autorităţile relevante.”
Acţionarii Greenland Energy sperau la un „Trump pump” - o susţinere prezidenţială care ar fi putut trimite acţiunile companiei listate la New York să crească vertiginos. Însă miercuri, preţul acţiunilor a scăzut cu mai mult de o treime după anunţarea amânării forajelor.
Price spusese că o navă care transportă 300 de containere cu echipamente de foraj urma să plece din Canada spre Groenlanda în septembrie, iar primul puţ urma să fie forat în luna următoare. El le-a spus participanţilor la o întâlnire cu comunitatea locală - în mod fals - că Groenlanda acordase companiei permisiunea de a începe debarcarea echipamentelor.
Partenerul britanic al Greenland Energy, 80 Mile, a transmis miercuri investitorilor că amânarea este cauzată de necesitatea de a „finaliza procesul de obţinere a permiselor şi de aprobare din partea autorităţilor de reglementare”.
80 Mile deţine licenţe de explorare acordate înainte ca Groenlanda să înceteze emiterea acestora în 2021, invocând criza climatică.
Greenland Energy, înfiinţată anul trecut, a anunţat planuri de a cheltui 60 de milioane de dolari, strânşi de la investitori, pentru finanţarea forajelor, în schimbul unei participaţii majoritare în proiect.
Reprezentanţii companiei au declarat că proiectul petrolier „nu are legătură cu anexarea de către America”, însă compania a stabilit mai multe legături cu administraţia Trump.
Phil McGraw, cunoscut mai ales ca prezentatorul emisiunii Dr Phil, are un acord cu Greenland Energy pentru a „surprinde misiunea acestor căutători de petrol din zilele noastre” într-o serie documentară care urmează să fie difuzată la televiziune şi pe reţelele sociale. El a apărut recent în Biroul Oval alături de Trump, după ce a făcut parte din comisia prezidenţială pentru libertatea religioasă.
Un veteran al Marinei SUA care lucrează la Golden Dome, planul de apărare antirachetă despre care Trump spune că face controlul Groenlandei „vital”, face parte din consiliul de administraţie al Greenland Energy. Iar Kenneth Griffin, miliardar de pe Wall Street care a donat 1 milion de dolari pentru cea de-a doua ceremonie de învestire a lui Trump, a cumpărat în aprilie 9% din acţiunile Greenland Energy.
Rod McIllree, directorul 80 Mile, a declarat: „Deşi suntem dezamăgiţi că momentul desfăşurării programului de foraj din Jameson a fost afectat, compania rămâne pe deplin angajată în dezvoltarea acestui proiect cu un potenţial deosebit.”