Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti desfiinţează acuzaţiile aduse lui Paşca: Nu se poate vorbi de trafic de persoane şi nici de grup infracţional organizat
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au desfiinţat acuzaţiile de trafic de persoane şi constituire a unui grup infracţional organizat formulate de DIICOT împotriva lui Viorel Paşca şi a membrilor familiei sale şi au dispus ca aceştia să fie cercetaţi în libertate.
În motivarea deciziei se arată că deficienţele din centrele administrate de Paşca sunt cauzate de lipsa banilor, nu de intenţia de exploatare a persoanelor vulnerabile şi că modul în care persoanele vătămate au fost tratate în azilele lui Viorel Paşca nu prezintă trăsăturile specifice ale ţinerii în stare de sclavie sau ale supunerii la procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire.
Judecătorul mai subliniază că teza exploatării nu poate fi reţinută în raport cu probele administrate până în acest moment al procesului şi arată anchetatorii nu au demonstrat că inculpaţii ar fi acţionat pentru a-şi însuşi sumele de bani provenite din donaţii sau contribuţiile sociale ale persoanelor internate, ci că aceste resurse au fost utilizate pentru întreţinerea acestora.
„Curtea constată că, cel puţin la prima vedere, modalitatea în care persoanele vătămate au fost tratate nu prezintă elementele caracteristice ţinerii în stare de sclavie sau supunerii la procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire, în sensul art. 182 lit. b) Cod penal. Fapta imputată constând în restrângerea libertăţii de mişcare, în absenţa unor elemente care să evidenţieze supunerea persoanei unei forme de exploatare comparabile, prin gravitatea sa, cu sclavia, procedeele asemănătoare de lipsire de libertate ori aservirea, forme de exploatare caracterizate prin exercitarea asupra persoanei a unor atribute specifice dreptului de proprietate şi prin valorificarea acesteia în interesul autorului, nu este aptă, în principiu, să realizeze conţinutul infracţiunii de trafic de persoane în modalitatea prev. la art. 210 alin. 1 lit. b) raportat la art. 182 lit. b) Cod penal.
Chiar acceptând susţinerea procurorului, în sensul că exploatarea victimelor se realiza prin faptul că inculpaţii profitau de situaţia în care acestea se aflau, pentru a obţine importante avantaje materiale (în contextul în care ipotezele din Protocolul de la Palermo şi din Directiva 2011/36/UE sunt menţionate cu titlu exemplificativ), o astfel de teză nu poate fi reţinută raportat la probatoriul administrat în cauză.
Noţiunea de exploatare, astfel cum rezultă din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, înseamnă a trage folos (în mod abuziv) din ceva, a profita de ceva. Practic, ceea ce procurorul ar fi trebuit să demonstreze, pentru a dovedi că inculpaţii au acţionat în scopul exploatării victimelor, este faptul că, începând din anul 2020, în loc să folosească sumele de bani primite din donaţii sau sumele care reprezentau contribuţiile sociale la care erau îndreptăţite persoanele cazate în spaţiile pe care le administrau, aceştia ar fi acţionat pentru a-şi însuşi o bună parte din acestea.
O astfel de teză rezultă chiar din formularea de la pagina 15 a referatului cu propunere de arestare preventivă: persoanele fiind „transformate în surse constante de beneficii patrimoniale”. După cum vom arăta în continuare, probatoriul administrat până în prezent infirmă această teză”, se arată în motivare.
Totodată, Curtea de Apel a reţinut că persoanele cazate beneficiau de asistenţă medicală de bază, contrazicând acuzaţiile DIICOT.
„Contrar acuzaţiilor formulate, declaraţiile martorilor au relevat, într-o manieră convergentă, că persoanele vătămate beneficiau de consultaţii medicale periodice, inclusiv de specialitate psihiatrică, de tratamente prescrise şi monitorizate, de activităţi recreative şi de asistenţă în realizarea activităţilor curente.
Din declaraţiile martorilor - medici psihiatri (nume anonimizate) şi rezultă că persoanele aflate în centru beneficiau de consultaţii medicale periodice, în urma cărora le era prescris tratamentul corespunzător afecţiunilor de care sufereau, schema terapeutică şi dozele fiind ajustate în funcţie de evoluţia stării psihice a fiecărui pacient.
Asistent medical generalist a relevat faptul că medicaţia era pregătită de personalul medical, tratamentele fiind administrate la timp, iar medicul de familie Andor (nume anonimizat) acorda consultaţii medicale în mod periodic.
De asemenea, martorul (nume anonimizat) medic ortoped în cadrul Clinicii Med Insight S.R.L. din Oradea (unitate aflată în relaţii contractuale cu inculpatul (nume anonimizat) a declarat că s-a deplasat în repetate rânduri la centrele administrate de inculpat pentru acordarea de consultaţii şi tratamente de specialitate.
În plus, martorul a constatat administrarea corespunzătoare a tratamentelor prescrise, aceste operaţiuni fiind realizate de personalul de asistenţă medicală.
Relatările martorilor se coroborează cu documentaţia transmisă de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care a evidenţiat un număr foarte mare de apeluri efectuate către Serviciul unic de urgenţă 112, precum şi solicitări repetate ale serviciilor de ambulanţă pentru beneficiarii centrelor administrate de inculpaţi. Aceste împrejurări sunt incompatibile cu susţinerea că persoanele respective ar fi fost abandonate ori private sistematic de asistenţă medicală.
Mai mult, persoanele cu afecţiuni psihice erau implicate în diverse activităţi desfăşurate în cadrul comunităţii şi beneficiau de servicii de igienă corporală - tuns, spălat şi bărbierit, precum şi de articole de îmbrăcăminte şi lenjerie curate”, se arată în document.
Judecătorul a menţionat însă existenţa unor deficienţe, inclusiv nivelul educaţional redus al personalului de îngrijire şi numărul insuficient de angajaţi, precum şi faptul că unii pacienţi contribuiau la administrarea propriilor medicamente.
Judecătorul Curţii de Apel a subliniat că deficienţele identificate nu sunt rezultatul unei exploatări intenţionate, ci al lipsei resurselor financiare.
„Având în vedere resursele financiare de care inculpaţii beneficiau, toate carenţele medicale identificate nu se datorau faptului că persoanele cazate erau exploatate (inculpaţii însuşindu-şi sumele de bani), ci pentru că pur şi simplu nu existau sume de bani suficiente pentru a asigura un tratament medical de calitate”, se arată în motivarea citată.
Referitor la controlul conturilor şi cardurilor bancare ale persoanelor internate, considerând că acesta nu constituie o formă de exploatare, atât timp cât inculpaţii asigurau cele necesare traiului pacienţilor.
„Atât timp cât Guvernul a considerat că pentru îngrijirea acestor persoane este nevoie de 20 milioane de lei până la sfârşitul anului – aşadar mai puţin de 6 luni (chiar luând în considerare necesitatea unor costuri neprevăzute pentru evaluarea pacienţilor sau faptul că au fost alocate sume mai mari decât cele necesare pentru a preveni situaţii neprevăzute), nu se poate susţine că inculpaţii au exploatat aceste persoane în condiţiile în care pentru 68 de luni au avut la dispoziţie 13,5 milioane de lei, la care se adaugă donaţii în natură şi sumele primite pe card de beneficiari.
Faptul că inculpaţii retrăgeau sumele de bani pe care persoanele internate le primeau pe card (care, după cum am arătat, erau reduse) nu constituie o formă de exploatare a acestora, în contextul în care aceste sume nu erau suficiente să asigure supravieţuirea beneficiarilor.
Este necontestat (fiind recunoscut chiar de către parchet) că aceştia aveau condiţii decente de cazare şi beneficiau de 3 mese pe zi, fără a se constata carenţe deosebite în alimentaţie. Curtea menţionează că, potrivit postării ministrului muncii, din cele peste 400 de persoane identificate, doar 156 de persoane figurează cu venituri sau au declarat venituri”, au considerat judecătorii
