Ministerul Finanţelor, anunţ important: Reducem cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Ministerul Finanţelor a anunţat că aplică, în perioada 16-31 august, o reducere temporară de 20% a accizei la motorina standard, în urma analizei indicatorilor de piaţă prevăzuţi de mecanismul introdus prin Legea nr. 162/2026. Măsura este menită să răspundă creşterii semnificative a cotaţiilor internaţionale şi a preţurilor la pompă şi are ca obiectiv limitarea presiunii asupra populaţiei şi economiei.
Reducerea este de 560,86 lei/1.000 litri, respectiv 663,75 lei/tonă. Astfel, în perioada 16-31 august, nivelul accizei aplicabil motorinei standard comercializate pe piaţa internă va fi de 2.243,43 lei/1.000 litri, respectiv 2.654,99 lei/tonă.
„Am construit acest mecanism tocmai pentru ca statul să poată interveni rapid şi ţintit atunci când evoluţiile din piaţă o cer, fără măsuri fiscale fixe care să producă efecte bugetare indiferent de condiţiile reale. Datele pentru a doua jumătate a lunii august arată presiuni semnificative: cotaţiile Platts pentru motorină au crescut cu peste 34%, iar preţul mediu la pompă cu peste 23%. În aceste condiţii, mecanismul se activează şi acciza scade cu 20%. Este o intervenţie temporară, calibrată pe evoluţia pieţei, prin care reducem presiunea asupra populaţiei şi companiilor, păstrând în acelaşi timp controlul asupra impactului bugetar. Vom reevalua situaţia la fiecare două săptămâni şi vom adapta intervenţia în funcţie de date”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.
Pentru perioada 16-31 august, reducerea accizei urmăreşte să atenueze transmiterea creşterii cotaţiilor internaţionale în costurile suportate de consumatori şi companii. Efectul este relevant inclusiv pentru transport şi logistică, unde evoluţia preţului motorinei se reflectă în costurile unei game largi de bunuri şi servicii.
Pentru intervalul analizat, variaţia cotaţiilor Platts pentru motorină (VPM) este de 34,13%, iar variaţia preţului mediu la pompă al motorinei standard (VM) este de 23,01%.
În baza acestor indicatori, mecanismul prevăzut de lege determină diminuarea cu 20% a nivelului accizei stabilit prin Codul fiscal.
Mecanismul introdus prin Legea nr. 162/2026 permite ajustarea temporară a accizei în funcţie de evoluţia pieţei, pe baza unor evaluări realizate la intervale de două săptămâni. În acest fel, intervenţia fiscală este corelată cu intensitatea presiunilor din piaţă şi poate fi ajustată atunci când condiţiile se modifică.
Ministerul Finanţelor va continua monitorizarea cotaţiilor internaţionale şi a preţurilor la pompă, iar nivelul intervenţiei va fi reevaluat bilunar, conform mecanismului prevăzut de lege.