Un deputat AUR a venit la Parlament cu Aston Martin, Bentley, Maybach

Una din masinile deputatului Cirligea (HotNews)
Redacţia
12.08.2026
Una din masinile deputatului Cirligea (HotNews)
Redacţia
12.08.2026

Deputatul AUR Florin-Eugen Cîrligea a venit la Parlament, în ultimele luni, cu trei maşini diferite: un Aston Martin, un Maybach şi un Bentley. El a explicat că preţul lor variază între 240.000 şi 280.000 de euro. Autoturismele aparţin unor firme la care deputatul este acţionar, motiv pentru care nu apar în declaraţia de avere. Un alt deputat AUR era să cadă în zăpadă atunci când a fost întrebat de maşina sa de lux, scrie Hotnews.

Prima maşină filmată la Parlament a fost un Maybach S580 în două culori. Pe site-urile de specialitate, modelul respectiv este definit drept „lux regal pe patru roţi”, iar interiorul este caracterizat ca fiind „un sanctuar al luxului absolut”.

Cîrligea, 62 de ani, este un om de afaceri din Brăila aflat la primul mandat în Parlament. Maşina are numere de Constanţa. Înainte să fie deputat AUR, Cîrligea a fost membru PNL.

Spre deosebire de alţi parlamentari, care fug când sunt întrebaţi dacă autoturismul le aparţine, deputatul AUR acceptă orice dialog pe tema maşinilor sale.

„Este pasiunea mea pentru maşini”, descrie Cîrligea impresionantul parc auto pe care îl deţine.

„Bentley a costat vreo 280.000 de euro, cu TVA cu tot, ceva de genul acesta. Maybach în jur de 240.000 de euro. Discutăm de preţul de achiziţie, maşinile au acum valoare mai mică”, dezvăluie chiar posesorul celor două maşini. Din primăvara lui 2026, Maybach-ul a fost pus la vânzare, spune Cîrligea.

Ultimul model folosit este însă un Aston Martin DBX, cu un preţ care se apropie de 250.000 de euro. Maşina este folosită în leasing operaţional.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos